Ploaia

E drumul lung, obositor,
Şi noaptea lungă-ntunecoasă.
Privesc zâmbind, ne-ncrezător
Cum ploaia-n picuri reci se varsă.

O lacrimă de cer şi stea
Pe-obrazu-mi şters se lasă,
Dorind parcă-a mă-ndruma
Pe calea către casă.

De trupu-mi sufletul se pierde-n fum;
Nici ochii nu mai ştiu să vadă.
Alene paşii se abat din drum
Şi se opresc în colţ de stradă.

În juru-mi timpul stă-ngheţat
Fugind în cerc tot mai departe.
Deasupra cerul agitat
Şi-adânc în suflet... moarte.

Răbdând de mine pustiit
Ca noaptea insula pe mare,
Venind parcă din infinit...
Îi simt suflarea arzătoare.

Adorm pe caldarâmul greu
Şi mă transform în ploaie.
De-acum poţi să mă uiţi mereu...
Adio, dragă odaie.