Ploaia

E drumul lung, obositor,
Şi noaptea lungă-ntunecoasă.
Privesc zâmbind, ne-ncrezător
Cum ploaia-n picuri reci se varsă.

O lacrimă de cer şi stea
Pe-obrazu-mi şters se lasă,
Dorind parcă-a mă-ndruma
Pe calea către casă.

De trupu-mi sufletul se pierde-n fum;
Nici ochii nu mai ştiu să vadă.
Alene paşii se abat din drum
Şi se opresc în colţ de stradă.

În juru-mi timpul stă-ngheţat
Fugind în cerc tot mai departe.
Deasupra cerul agitat
Şi-adânc în suflet... moarte.

Răbdând de mine pustiit
Ca noaptea insula pe mare,
Venind parcă din infinit...
Îi simt suflarea arzătoare.

Adorm pe caldarâmul greu
Şi mă transform în ploaie.
De-acum poţi să mă uiţi mereu...
Adio, dragă odaie.

Renuntare

Prostia... acea stare in care crezi ca ai ajuns sa cunosti foarte multe si in care esti un nimeni. Un nimeni apreciat. Prostia... acea boala de care se imbolnavesc multi si de care nu se vindeca nimeni si din cauza careia toti ceilalti sunt trimisi in carantina. Prostia... una dintre putinele certitudini pe care ni le ofera o lume nesigura, alaturi de moarte si impozite. Prostia... argumentul final in lupta impotriva gandirii. Prostia... cel mai simplu mod de a obtine tot ce iti doresti si nu ai nevoie si de a pierde ceea ce nu-ti doresti dar ar trebui sa-ti doresti. Daca nu ar interveni prostia, se intelege.

Impotriva prostiei nu exista arma. Singurul mod prin care poti elimina prostia este sa o inlocuiesti cu o prostie si mai mare. La fel ca in dilema cu oul si gaina, se pune intrebarea... ce a fost mai intai? Prostia... sau mandria? Mandria vine din prostie, sau prostia din mandrie? Poate un pic din ambele. Oul... gaina...

Si totusi, prostia prezinta cateva particulatitati pe care ar fi o prostie sa le analizam, dar totusi o vom face. Poate asa va citi mai multa lume prostia asta.

Deranjeaza prostia?
Da.

Doare prostia?
Nu. Categoric nu!

Bun! Deci inseamna ca prostia este un fel de SIDA, mult prea cruda cu ceilalti si totusi indulgenta cu purtatorul. Intocmai precum purtatorul virusului cu pricina, si purtatorul prostiei este, macar pentru cateva clipe, constient de groaznica lui boala. Are nevoie doar de cateva clipe pentru a-si alunga acest gand dureros de adevarat prin mijloacele specifice: comparatia - sunt mai putin prost decat cel mai prost, negarea - mi se pare mie si li se pare si lor, dar cel mai frecvent, complacerea, o alta forma de negare sustinuta de argumente la fel de prostesti - exista multa prostie in lume, dar nu sufar de ea. Imi merge bine si lumea ma iubeste.

Aha... deci lumea iubeste prostia. Si intr-adevar, prostia este cea mai recompensata calitate. Nu trebuie sa gandesti, trebuie sa te faci ca stii. Nu trebuie sa stii, trebuie sa ai pe cineva care sa stie. Nu-ti trebuie o retorica de bun simt, trebuie sa dai bine. "Win the crowds, Spaniard".

Daca alegi sa refuzi prostia, pentru tine alegi. Daca te izbesti de prostia ridicata la rang de excelenta, nu uita ca tu ai ales sa o refuzi.

Mai ai timp sa te razgandesti.

Inscrierile se fac zilnic. De mii de ani incoace.

O noua origine

Incununarea creatiunii... fiinta suprema... inteligenta care ii conferea dreptul de a fi conducatoare peste toate creaturile. Acea particula avantajata care si-a ales o noua origine, considerand-o pe cea adevarata... neadevarata. Si poate ca noua origine, si-asa mult injositoare, este mult prea buna pentru a da roade atat de scarboase. Vorbim despre cea mai violenta particula a universului, capabila sa distruga cu buna-stiinta si fara vreun motiv anume mult mai mult decat orice alta particula.

In ce priveste natura animalica a acestei latrine spirituale, natura nu face discriminari. Copilul care se balanseaza in leagan, femeia care isi alapteaza copilul, elevul care invata pe de rost tema la latina, profesorul acestuia, reper al moralitatii si educatiei, batrana care tocmai si-a impartit putinele provizii cu un caine jigarit, mitocanul care tocmai i-a aplicat un cot in burta la coborarea din tramvai, "organul", acea burta ambulanta de care ti-e teama atunci cand vrei sa respecti legea, legiuitorul, care la fel ca orice alt om are un univers restrans, format din persoana sa si cam atat, toti acestia formeaza cea mai salbatica realitate pe care universul inca o mai inghite.

Probabil legea care ar multumi pe toti, fiind in perfect acord cu natura umana degrevata de frica, ar fi ceea ce americanii numesc "legea martiala". Frica... singura norma care ne mai priveaza inca de un carnagiu fizic, unica lege care inca ne mai tine in viata. Absenta fricii dezvaluie adevarata personalitate, desface larg prapastia dintre aparenta si esenta. Copilul care incearca prima priza din viata lui... nu cunoaste frica. Multimea de bastarzi americani din mame coreene... rezultat al lipsei de frica, sau al exercitarii de catre cei terorizati de frica a unei frici si mai insuportabile. Ce determina o femeie sa se intoarca la barbatul care, in lipsa unui vocabular oral, il foloseste pe cel fizic? Frica. Ce o determina sa nu riposteze? Aceeasi frica. Ce este educatia? Ce sunt legile? Ce sunt cutumele? Ce sunt traditiile?

Ce este lumea asta?

Ne-am gasit locul in imperiul fricii iar comportamentul nostru este suma tuturor fricilor noastre. Poate crezi ca lumea este asa cum am descris-o. Cu exceptia... lui. Eroare... in spatele cuvintelor alese, a gulerului scrobit si a zambetului ipocrit este acelasi hoit care se straduieste sa ramana ascuns. Crezi ca ai gasit diamantul imparatului? L-au mai gasit si altii inaintea ta si totusi, zace in drum, prafuit, in toata splendoarea sa de ciob de sifon.

Ne-am creat o noua origine. Acum trebuie sa ne-o asumam.

Adiere pustie...

În unde efemere, mireasma adierii

De ciripit de păsări, de primavară nouă,

Tulburător aduce a sufletului rouă,

Mânând din frunză-n frunză... esenţa mângâierii.



Nu-i susur blând de ape, nu-i zumzet de albine,

Nu-i vuiet de văzduhuri... nici toate împreună.

Nu-i soarele cel mare ce-n juru-i le adună,

Când îşi arată chipul pe după verzi coline.



E trista adiere de dor etern şi plânset,

E o corabie veche în ape-adânci şi tulburi –

Un zbucium ce desface petalele din suflet.



Căci ape, albine, soare... ori toate din văzduhuri,

Se pierd în ceaţa deasă... şi piere orice sunet.

Oriunde nu-i esenţă – e hrană pentru vulturi.